Un moment simbolic, chiar mitic din destinul regizorului Andrei Şerban, plecat din ţara natală spre orizonturi în care libertatea era o realitate cât se poate de concretă, şi nu doar un concept abstract, a fost întoarcerea acasă. „Acasă” era o Românie care tocmai ieşise de sub dictatură, un contrariant teritoriu mutilat, care-şi plătise intrarea în libertate cu multe vieţi omeneşti. Întoarcea acasă şi venirea la Naţionalul bucureştean au însemnat, după cum avea să povestească artistul, o experienţă pe cât de dorită, pe atât de dureroasă. Însă ei i se datorează un spectacol care, în viziunea multor critici români, a schimbat ireversibil teatrul românesc, orientându-l spre un drum nou, acela al redescoperirii libertăţii. Astăzi Trilogia antică este, pentru oamenii de teatru care au participat la ancheta revistei, un sinonim perfect al începutului, un spectacol care a trezit o mulţime de artişti din somnul (auto) distrugător indus de viaţa/ supravieţuirea sub dictatură.

Mai multe detalii: http://yorick.ro